Depresurizarea cabinei desemnează pierderea presiunii interioare a aeronavei, fenomen care poate surveni ca urmare a unei defecțiuni structurale, a unei disfuncționalități a sistemului de presurizare, a unei acțiuni involuntare a echipajului sau, în anumite circumstanțe, ca rezultat al unei intervenții deliberate dispuse de acesta.
Depresurizarea constituie o urgență majoră în cazul unei aeronave aflate la altitudinea standard de croazieră, specifică zborurilor comerciale. În funcție de rapiditatea cu care se produce pierderea presiunii, fenomenul este clasificat în trei tipuri: depresurizare explozivă, rapidă sau graduală.
Sistemele de presurizare ale aeronavelor moderne sunt concepute pentru a crea un mediu fiziologic adecvat organismului uman în timpul zborului, menținând o diferență de presiune între interiorul cabinei și atmosfera exterioară. Această diferență de presiune exercită solicitări considerabile asupra structurii aeronavei, care cresc proporțional cu altitudinea de zbor.
Din considerente ce țin de siguranță structurală și de confortul fiziologic al pasagerilor, aeronavele comerciale sunt reglate astfel încât altitudinea echivalentă resimțită în cabină să nu depășească, de regulă, 8.000 ft.
Deși compoziția aerului atmosferic se menține constantă indiferent de altitudine, presiunea parțială a oxigenului scade pe măsură ce presiunea totală se reduce, diminuând astfel cantitatea efectivă de oxigen disponibilă pentru organism. Acest fenomen afectează difuzia oxigenului prin țesutul pulmonar în sânge, iar reducerea semnificativă a concentrației de oxigen în circulația sanguină poartă denumirea de hipoxie.
Gradul în care lipsa oxigenului afectează funcțiile cognitive și fizice ale individului variază în funcție de altitudinea de zbor și de factori individuali, precum starea de sănătate sau dacă persoana este fumătoare.
Sub altitudinea de 10.000 ft, efectele hipoxiei sunt limitate și rareori resimțite de echipaj sau pasagerii sănătoși. Însă, la altitudini mai mari, aceste efecte devin progresiv mai severe, iar peste 20.000 ft, lipsa oxigenului conduce rapid la deteriorarea capacităților cognitive, pierderea conștienței și, în final, la insuficiență respiratorie și cardiacă.
În cazul unei depresurizări bruște, timpul util de conștiență – perioada în care o persoană își mai poate exercita funcțiile voluntare – este extrem de redus: la altitudinea de 35.000 ft acesta este estimat la mai puțin de un minut.
Este relevant de menționat că anumite zboruri militare implică depresurizarea controlată la altitudini mari, în scopul desfășurării unor operațiuni precum parașutarea de trupe sau echipamente, aceste misiuni desfășurându-se conform unor proceduri speciale bine stabilite.
Cauzele depresurizării
- Defecțiuni structurale – cedarea unor elemente ale aeronavei (hublou, ușă, perete de presiune) sau o explozie în timpul zborului. Explozia poate fi determinată de o avarie tehnică, de transportul de mărfuri periculoase ori de un act intenționat (de exemplu, un dispozitiv exploziv introdus la bord).
- Defecțiuni ale sistemului de presurizare – funcționarea defectuoasă a unor componente esențiale, precum supapele de evacuare a aerului.
- Acțiuni eronate ale echipajului – activarea accidentală sau incorectă a unor controale critice ale sistemului de presurizare.
- Acte deliberate – măsuri excepționale adoptate de comandant, cum ar fi depresurizarea voluntară pentru evacuarea fumului din cabină.
Care este pericolul pentru pasageri?
- Pierderea funcțiilor cognitive a echipajului și pasagerilor – la altitudini mari, lipsa presiunii adecvate poate provoca, într-un interval foarte scurt, pierderea capacităților cognitive și a conștienței, dacă nu este administrat oxigen suplimentar.
Ce este de făcut în caz de depresurizare a cabinei?
- Utilizarea echipamentului individual de oxigen – echipajul trebuie să își pună măștile de oxigen imediat după producerea depresurizării; în cazul depresurizării deliberate, acest lucru trebuie făcut înainte de inițierea procedurii.
- Aterizarea de urgență – în situația unei depresurizări necontrolate, aeronava trebuie să coboare rapid la o altitudine sigură (de regulă, aproximativ 10.000 ft), unde respirația este posibilă fără oxigen suplimentar și cu respectarea limitelor de degajare față de relief.